Veliko Târnovo - Bulgaria

Data: 14-17 mai 2010
Participanti: eu,Bogdan,Nona,Radu,Iulia,Ioana,Cristina
Locatie: Veliko Târnovo, Bulgaria
Ruta: Bucuresti - Giurgiu - Ruse - Veliko Târnovo

Ideea de a merge în Bulgaria, i-a apartinut de data aceasta Iuliei si tot weekendul fusese deja planificat de ceva vreme. Stiam ca nu vom urca pe munte, dar pâna la urma e tot o calatorie, si orice calatorie e prilej de bucurie.
Dupa o saptamâna plina, vineri fugim mai devreme de la munca, reusim cu greu sa ne strângem care de pe unde lucreaza, la Bogdan acasa, si plecam catre Bulgaria. Asteptarile mele vis a vis de iesirea asta nu sunt prea mari, dar entuziasmul ma cuprinde pe masura ce ne departam de Bucuresti.


Rapid ajungem la Giurgiu, rapid trecem granita, ramân înca o data uimit cât e de mare Dunarea. Podul Giurgiu-Ruse este într-o stare proastaa, însa parca ceva mai buna decât vara trecuta când am trecut pe aici. Oare pentru ce platim taxa de 6 euro??


Trecem podul, urmeaza controlul buletinelor. Un granicer sictirit si foarte plin de el si de rolul sau ne abordeaza. Îl întreb politicos pe granicer daca mai exista si o alta verificare decât cea pe care o efectua el, si îmi raspunde dispretuitor ca 'verificarea se face la masina'....mda...România-Bulgaria, Balcania...:(. Îi închid geamul si ne continuam drumul.

Vazut din masina, Ruse nu iese cu nimic în evidenta; blocuri comuniste, cartiere gri si anoste dar macar orasul are o centura în regim de autostrada, lucru cam rar întâlnit în Romania.
Pe ansamblu, dupa 500 km facuti în Bulgaria, pot trage concluzia ca drumurile sunt mai proaste, mai înguste, cu un asfalt de calitate proasta si foarte galagioase, însa nu sunt atât de aglomerate ca la noi si nici nu trec prin zeci de sate.

Mic popas în drumul catre Veliko Tîrnovo:
Ioana si Iulia:
Cei 120 de kilometri (Ruse - Veliko Tîrnovo) nu sunt plictisitori deloc; fetele din masina mea au nenumarate subiecte de discutie; viseaza la printi albi pe cai (albi), la rochii de mireasa si nunti originale.
Apus în drumul spre Veliko Tîrnovo:

Poza artistica, by Iulia Sandu:

Drumurile sunt aproape pustii, cele câteva masini sunt , cu mici exceptii foarte foarte vechi, si ca regula, orice masina mai noua avea numere de România sau de Sofia. Bulgaria e ceva mai saraca ca Românica, mai modesta, e un fel de România de acum 10 ani.
Nu am întâlnit nici un raket, radare , unul singur pe tot drumul, dar bulgarii s-au dovedit înca o data cumsecade si ne avertizau cu flashuri la apropierea de un echipaj de politie.

Dupa 3 ore ajungem în Veliko; apare si prima problema: harta pe care o avem este de neînteles, nu putem localiza hostelul unde ar trebui sa ajungem. Orbecaim cu masinile pe strazi înguste, cu panta pronuntata, ma decid sa întreb un grup de localnici ce stateau la un pet de bere. Ei nu stiu engleza, probabil nu înteleg ce îi intreb dar sunt dornici sa ne ajute, tot încearca sa ne zica ceva prin semne si cuvinte.

Norocul nostru este i-phonul lui Radu care isi descarcase harta orasului. În drumul spre hostel am nimerit fix în fata cetatii medievale, si pentru ca aici erau multi oameni adunati am concluzionat ca ceva tre' sa se întâmple, si chiar se întâmpla: urma un show de lumina si muzica, asa ca am ramas acolo sa nu ratam spectacolul.

Cetatea Veliko Tîrnovo luminata în cadrul showului:

Dupa ce ne cazam, pornim la o plimbare prin oras. Trecusem deja cu masina prin centru si îmi lasase o impresie placuta. Strazile sunt înguste, majoritatea sunt în panta, destul de greu de urcat :P.

Cele mai multe din cladiri sunt vechi si in o stare avansata de degradare; mie unuia nu îmi plac astfel, dar poate tocmai asta e farmecul orasului. Panorama orasului:


Suntem destul de obositi asa ca ne întoarcem la hostel unde ne mai omorâm timpul în living, sau pe terasa cu balansoar. Opera mea de arta, facuta pe o foaie din livingul hostelului:


Momentul somnului ridica o mare problema pt mine: este masina mea în siguranta? Dupa toate povestile cu masini furate în Bulgaria, îmi era teama ca se poate întâmpla asta, asa ca am dormit cu inima strânsa si trezindu-ma când si când sa ma asigur ca nu a plecat de la locul ei. Ma consola ideea ca daca ar fi sa o fure, ar fura-o pe a lui Raducu, ca deh...e mai smechera.
Masina era acolo însa si a doua zi, si ajung la concluzia ca toate povestile vehiculate in tara despre bulgari sunt nefondate si reprezinta doar exceptii care pot avea loc si la noi. Asadar, no raketi si no worries pentru furt de masini.

Ziua 2, dis de dimineata pornim catre cetate, primul obiectiv turistic.

Cetatea vazuta de la hostelul nostru:
Taxa de intrare în cetatea Veliko Tîrnovo: 6 leva. Cetatea vazuta de la baza sa:

Eu, pe zidurile cetatii:
Panorama a orasului, si râul Yantra:


Zidurile cetatii tarilor:

Panorama a orasului medieval:

Relaxare:


Hotarâm sa luam la pas orasul, pentru a vedea ce nu apucasem cu o seara în urma. Stradute strâmte si anevoioase:


Personal, orasul îmi parea ca moare încet; cladirile vechi, strazile neîngrijite, aspectul general saracacios dau senzatia unui oras ce se stinge, si e pacat. Poate însa ca tocmai acesta e farmecul cetatii, poate nu l-am perceput eu asa cum ar trebui.


Ne pierdem într-un parc, ratacim prin o padure unde deranjam oameni veniti si ei sa rezolve niste aspecte mai private, ferite de ochii curiosilor, dar uite ca de noi nu scapa. În o masina, aparent un om dormea linistit însa la o privire mai atenta, o fatuca presta un examen oral în aceeasi masina. Ce-o fi cu talentul asta al meu sa deranjez astfel oamenii? (vezi aici : aici)

Dupa ore de hoinareala ajungem din nou la cetate, de data asta venind din spatele ei:

Cetatea tarilor:

Dupa o pauza de masa (mâncarea este foarte buna si ceva mai ieftina la vecinii bulgari) ne îndreptam catre satul Arbanasi, la 3 km de oras. Citisem despre sat ca este unul medieval ce s-a conservat foarte bine, si are o arhitectura speciala. Din pacate, am gasit un sat neîngrijit, sufocat de masini cu numar de Sofia, hoteluri si turisti. Ce-i drept toate casele erau împrejmuite de ziduri de piatra, si casele erau destul de vechi, însa nu cred ca merita a fi vizitat asa cum se recomanda pe Wikipedia.

Straduta si zid de piatra în Arbanasi:

Daca ar fi ceva mai îngrijit, si ar avea semnalizate cu indicatoare stradutele, poate satul ar fi mai frumos; aceasi atitudine de nepasare , de 'las ca merge si asa' am regasit-o si aici în Bulgaria. Asemanarea dintre români si bulgari, chiar daca poate nu ne place, este foarte, foarte mare. :D
O alta straduta din Arbanasi:

Ziua a 3-a s-a dovedit a fi un esec total.
Ne propusesem sa vizitam canionul de la Emen si cascada Hotnitsa, dupa care sa ne îndreptam catre casa, dar lipsa indicatoarelor, drumurile foarte proaste si ploaia care începuse sa cada, au facut ca sa ajungem doar la canion, si nici aici nu am vazut mare lucru, pentru ca nu puteam gasi drumul de acces. Bulgarii astia pur si simplu nu au indicatoare rutiere, iar putinele existente sunt doar în litere chirilice.
Canionul de la Emen:

Pentru ca nu am gasit drumul catre Hotnitsa, si pentru ca ploua torential, am renuntat sa mai cautam cascada. Ioana si Cristina au vrut sa viziteze o biserica încastrata în stânca, dar bulgaroii de la intrare au încercat sa le însele spunându-le ca intrarea costa 4 leva sau 4 euro, e acelasi lucru...Sigur, sa nu generalizam, sunt tot felul de oameni si buni si rai; un alt bulgar a oprit masina lânga noi pe când faceam o pauza , si ne-a întrebat daca avem nevoie de ajutor si daca totul e ok.
Ploua torential la întoarcere:

O furtuna puternica ne-a prins pe drumul catre Ruse, grindina cazuta pe masini era ca un strat de zapada, iar dealurile din jur începusera sa se scurga pe sosea.
Grindina cazuta pe sosea:

În loc de încheiere: