TEST

bhsdasda

Varful Omu - Prima iesire din noul sezon din Scoala de vara.

Data: 4-5 Iunie 2011
Participanti: EcoXtrem
Locatia: Muntii Bucegi

O iesire ce se anunta interesanta, de data asta mergem pe Varful Omu. Ne trezim de dimineata si pornim spre Busteni. Acolo ne intalnim cu restul echipei
care ajunsesera un pic inaintea noastra. Pornim usor la drum in jurul orei 11 pe traseul marcat cu triunghi rosu de la Caminul Alpin catre Malaiesti.

Ne-am strans cativa si de data asta. Suntem 28 de oameni bine coordonati de Loredana si de Vas. Stiam deja ca traseul are vreo 5 – 6 ore de mers asa ca ma inarmasem cu rabdare :).

Traseul prin padure e bine marcat si relativ usor. Iarba verde, aer curat, pasari care cantau intr-una...ce iti poti dori mai mult ? Poate doar un pic de timp sa ramai in urma sa faci o poza sau doua :D In plus vremea era ideala : soare si frumos.

Urmand marcajul, ajungem la Poiana Costilei . Continuam catre Poaiana Izvoarelor. Traversam vai si dealuri, mergem prin padure, imi palce traseul...e frumos pe aici.
Langa Poaiana Izvoarelor facem si primul popas. In stanga noastra avem muntele Costila, la baza caruia decidem sa zabovim 30 de minute.
Pauza e intrerupta de o ploaie care apare din senin de dupa munte. Ne punem pelerine, saci si ce mai aveam pe la noi pentru a ne feri de ploaie si pornim mai departe.
Din pacate de aici incolo ploiaia nu ne-a mai lasat in pace. Cu mici intreruperi ne-a plouat intruna. Noroc ca peisajul era frumos si mai atenua din supararea cauzata de vremea urata.
Ajungem la Pichetul Rosu, traversam zona cu lanturi, si incepem urcusul catre Belvedere. Pacat ca era innorat , nu am vazut nimic frumos la Belvedere.
Ce am remarcat e ca pe drum erau multi turisiti ca si noi care venisera pe munte. In alte masive nu am intalnit asa multi oameni. Probabil fiindca e aproape si e frumos aici in Bucegi

Incet dar sigur, pe la ora 16 am ajuns la destinatie : Cabana Malaiesti. O vedem de departe, e asa cum o vazusem in poze : inconjurata de munti, izolata de tot :)
Pe mine m-a uimit peisajul de aici. Ma tot uitam la muntii de langa cabana si imi imaginam ca asa trebuie sa fie si in Alpi. Imi mai imaginam eu cum ar fi sa locuiesti aici, si sa bei o cafea cu lapte cu peisajul ala pe fundal in fiecare dimineata.

Am ramas pe veranda in timp ce restul se cazau. Nu ma mai saturam de privit peisajul .
Cabana ofera conditii foarte bune, daca ar fi sa compar cu alte cabane montane, aceasta e cu siguranta in top.
Singurul inconveninet e pretul cam mare pt o sticla de Cola, dar ...avand in vedre ca o cara pana in varf de munte e de inteles.

Seara s-a incheiat cu stat la vorba, un test de cunostiinte despre zona in care ne aflam, la care Virgil a iesit castigator, si bonus pentru cei ce doreau : orientare cu busola. Eu am sarit peste proba de orientare, am facut destula...cred ca ma descurc:)

M-am culcat devreme intrucat urma o zi ceva mai dura , trebuia sa urcam pana sus la varful Omu.
Dimineata celei de-a doua zile era exact asa cum imi imaginam ca trebuie sa fie : nici cald nici frig, soarele ce iesea de dupa munit, peisajul acela frumos era tot acolo, numai bun de savurat la o cafea. Pacat ca nu aveam cafeaua. Sa tot locuiesti la cabana asta.

Clasica inviorare, o masa rapida, o poza de grup inainte de plecare si am pornit la drum

Poza de grup:

Am pornit la drum:

Urma sa ajungem de la 1720 m tocmai la 2505 m si asta in 3 ore asa cum sugera indicatorul de traseu.

Pornim incet catre Hornurile Malaiestilor pe banda albastra. Traseul mi s-a parut foarte lejer, dar asta poate din cauza ca mergeam destul de incet astfel incat toata lumea sa se simta ok si sa ajungem la destinatia noastra.

Ziua a inceput bine, cu soare si cer senin, dar asa cum era de asteptat, chiar la baza Hornului Mare, pe unde urma sa urcam norii au coborat si s-a dus vremea frumoasa.

Petice de zapada, capre negre pe stanci, munti....chiar e frumos aici imi tot ziceam eu in gand. Intrucat in horn era multa zapada, Vas, Loredana si Natu au mers inainte pentru a trage niste corzi care sa ne ajute in urcare.

Incet incet, ajutandu-ne unii pe altii unde era nevoie, am urcat intregul Horn Mare al Malaiestilor. Zapada era destul de adanca dar tasata si destul de stabila. Ne-a luat cam o ora sa urcam pana sus cu totii. Abea asteptam sa vad ce se vede de deasupra. Conform hartii pe care o aveam la mine, de sus nu mai e mult pana la Omu.

De sus, peisajul e frumos, dar nu e breath-taking....cred ca ma asteptam la mai mult. Seamana un pic cu Fagaras, parca un pic si cu Retezatul. Oricum vedem si varful Omu, e aproape asa ca pornim la drum.
Din pacate vremea nu mai tine cu noi, e innorat si destul de ceata...nu prea vedem mare lucru. In 20 de minute suntem pe varf.

O mica pauza de masa, o poza de grup la cabana de pe Varful Omu, si pornim la drum. Daca ar fi fost soare si senin sigur ar fi fost mai impresionant, insa asa...parca nu am simtit euforia :)

Desi era in plan sa ajungem si la Babele, am decis sa coborma pe valea Cerbului, direct de la cabana Omu.
Coborasul a fost destul de abrupt si anevoios. Pamantul era umed si alunecam usor, iar pietrele faceau si mai grea coborarea. Desi ne-am straduit sa nu pierdem traseul, intrucat era ceata, am reusit sa devime un pic asa incat la un moment dat ne-am trezit pe o panta abrupta, undeva pe versantul stang al Costilei.

Ploaia a fost desigur nelipsita din peisaj. Din cand in cand mai prindeam un moment in care ceata se ridica si astfel am putut sa ne bucuram de frumusetea muntilor. Aveam in dreapta Costila si in stanga acele Morarului. Capre negre apareau mereu pe creste.

Am decis sa coboram pe panta aceea abrupta, si mi-a placut. Era ca in copilarie cand alergam prin vai cu vecinii mei. In curand am ajuns in zona de padure de conifere asa ca mi-am luat ramas bun de la creste si munti. Drumul prin padure nu e la fel de interesant ca cel de pe stanci .

Traseul de intors e destul de lung si devine plictisitor in zona de padure. Monotonia e alungata doar de peisaje .
Dupa 3-4 ore de mers ajungem la intersectia cu traseul pe care am mers spre Malaiesti, si pornim din nou pe marcaj triunghi rosu catre caminul alpin.

Intrucat cei care aveau tren se grabeau sa nu il piarda, ne-am separate in cateva grupuri. Intr-un final cu totii am ajuns cu bine. Obositi, cu glezen si talpi tabacite, dar cu bine.
La gara / masina fieacare si-a calmat durerea de picioare de dupa ore intregi de mars pe munte, asa cum a putut mai bine.

Muntii Siriu - catre Lacul Vulturilor

Data: 1 Mai 2011
Participanti: Alis, Iulia, Radu, Virgil, Vlad, Hasmig si eu
Locatia: Muntii Siriu, judetul Buzau


I' m back. Dupa o lunga perioada în care prea multe s-au întâmplat, si în care prea putin am fost la munte, I' m back. ;) A fost o iarna fara iesiri, cu exceptia celei din Retezat despre care voi scrie alta data.
Înca o data încercam sa ajungem la Lacul Vulturilor, dupa ce acum 1 an mai încercasem în prima mea experienta pe munte. Mai multe despre prima iesire in muntii Siriu aici.
Nici de data asta nu am reusit, insa a treia oara, care va fi curând, va fi una cu noroc.

Hotarâram o mica iesire de 1 mai, si ca sa nu ne precipitam in vesnicele locuri de pe Valea Prahovei sau Vama Veche, alegem sa mergem în Întorsura Buzaului, si eventual sa încercam înca o data sa ajungem la Lacul Vulturilor. 
 
Mica pauza la Lacul Siriu:

 

Valea Nehoiului vazuta de la Lacul Siriu: 

Ajungem în localitatea Întorsura Buzaului, locul unde voiam sa ne cazam. Pensiunea era foarte bine îngrijita si ospitaliera. (pensiunea Beatrice) însa localitatea era dezamagitoare, nimic de vizitat sau de facut vreo plimbare.

Decidem sa mergem la Brasov, profitam de vremea buna, ne plimbam si facem poze. Decidem ca vom intra a doua zi în traseu, mai ales ca de data asta ma documentasem, stiam unde e intrarea si cam pe unde trebuie sa mergem.

Brasov vazut din zona zidului cetatii:

Brasovul vazut din turnul Vânatorilor:

Radu, sus în turnul Vânatorilor:

Mim, prin oras:

Poza de grup:

Încheiem ziua cu vin rosu si alb, la pensiunea unde eram cazati. Înca nu eram siguri daca vom aborda traseul pana sus la Lacul Vulturilor. Virgil isi dorea, eu însa ziceam ca nu prea aveam asa mult timp la dispozitie.

Dimineata totusi, am decis sa încercam, dar având în vedere ca nu eram prea bine echipati, si ca weekendul e mai mult de relaxare , vom merge cât vom putea, si apoi ne întoarcem.

De la pensiune dimineata vedeam masivul Ciucas:

În drum spre traseu am vizitat si rezervatia de zimbri din Bradet (Întorsura Buzaului). Nu erau prea spectaculosi, niste vaci ceva mai mari. Un zimbru:

De data asta am nimerit traseul, mai citisem câte ceva stiam un pic mai multe acum. Cu toate acestea, traseul este foarte prost marcat, si semnalizat. Intr-o intersectie, desi am mers cu un alt grup care voia sa ajunga tot la Lacul Vulturilor, am facut dreapta in loc de stânga, am gresit drumul si astfel am pierdut cam 1 ora balaurind aiurea. Eu si Virgil ne-am promis ca data viitoare cand mergem acolo, sa punem în acel loc o placuta indicatoare .

Intrarea în traseu se face prin Valea Neagra. Cum treci peste viaduct, se face un drum pietruit care coboara, spre stânga în sensul de mers spre Brasov. Masinile pot fi lasate aici, si se porneste pe picioare pâna la podul ce traverseaza Buzaul.

Viaductul din Valea Neagra:

Intrarea în traseu, pe lânga cabana Valea Neagra:

Pe drum ne-am întâlnit cu alt grup de drumeti, am mers o vreme cu ei. Am gresit cu totii drumul si în final ne-am separat. Marcajul este banda rosie, traseul este destul de usor, însa este destul de prost semnlizat.

Poza pe traseu, Virgil cocotat:

Cascada pe traseu:

Poza pe traseu:

Dupa vreo 4-5 ore de mers, am decis ca e mai bine sa ne întoarcem. Vom reveni alta data, vom pleca în traseu de dimineata devreme, asa cum se face, si asta se va întâmpla curând. :)

Un weekend mai mult de relaxare dupa toata perioada agitata din ultimele luni, care mi-a redeschis pofta de drumetii. Sper sa fie cât mai multe, si cât mai spectaculoase anul asta.

Valea lui Stan - reloaded (la inceput de iarna)

Data: 27-28 Noiembrie
Participanţi: Eu, Radu, Bogdan Stoica, Bogdan Ştefan, multi multi oameni de la EcoXtrem
Locaţia: Valea lui Stan, Argeş


Încă o dată cu EcoXtrem la munte, de data asta i-am convins şi pe colegii mei Bogdan(ii) sa vină cu noi. Locaţia era aleasă de ceva vreme: Valea lui Stan. Mă încânta faptul ca o să revăd locurile alea, de data asta iarna. În plus, nici nu e greu traseul asta. 


Aşadar cu bocanci noi nouţi, cu windstopperi şi frontală, sâmbătă dimineaţa la ora 6.30 ne dăm întâlnire în faţa operei de unde vom pleca cu autocarul. Lume multa, 75% necunoscuţi mie, cred că atât de mulţi nu am fost niciodată. Nu ştiu dacă o fi bine sau rău dar mi s-a părut ca eram foarte, foarte mulţi.


Daca în Bucureşti era ceaţă, acolo ne aştepta o vreme plăcută, pe creste se vedea zăpada. ;) Ne-am cazat la pensiunea Dracula din Căpăţâneni şi la ora 11 am pornit în traseu. Locul nu mai semăna  cu ce îmi aminteam eu de astă vară. Ar fi fost frumos să fie ceva mai multă zăpadă, dar a fost ok şi aşa. 


Poză de grup la intrarea în traseu:

Pentru că eram mulţi, ne-am mişcat foarte greoi. Ăsta e marele dezavantaj la un grup atât de mare. Mă plictiseam, stăteam pe loc adesea, daca nu ma mişcam începeam să simt şi frigul. Peisajele erau faine, parca însa era mai frumos astă vară.

 

Cascade, pietre imense, scări, pasaje un pic mai dificile....e frumoasă Valea lui Stan. Era amuzant că noi toţi înceram să nu ne udăm, ne cătăram pe pereţi, ne zbăteam şi ne cam agitan, dar până la urmă tot ce se putea întâmpla mai rău era să ne udăm cu un pic de apă.

Relu ne predă câteva tehnici de traversat apa şi de mers pe munte. Eram foarte atent la ce spunea mi se parea foarte tare cum reuşea să sară peste apă cu un băţ. Tre să învaţ şi eu asta.

O cascadă pe traseu:

 Unul din pasajele traseului:

Scara în care mă agăţasem astă vară acum am urcat-o fără probleme. 

Era mereu nevoie să mă agaţ de pereţi sau crengi, şi pentru ca toate erau foarte ude, şi pentru ca eu aveam nişte mănuşi din lână, total nepotrivite şi care absorbeau toată apa, mă opream destul de des să le storc de apa care se acumula în ele. E destul de dificil şi cu aparatul foto, e prea mare, mă încurcă în anumite zone, cred că o să îmi iau unul mai compact şi mai micuţ.

Bogdan era foarte amuzant: tot drumul se gândea la pasajul pe care urmam să îl traversam. Daca aveam noroc, apa era până mai sus de genunchi, daca nu ...poate până la gât. El a făcut tot felul de planuri pentru a traversa, dar o dată ajunşi acolo a luat cea mai neinspirată decizie: să se agaţe de pereţi. Desigur a căzt fix în apă aşa că...de ce îţi e teamă de aia nu scapi. Eu mi-am pus nişte saci de plastic peste bocanci şi pantaloni şi mi-am încercat norocul aşa. Unul din picioare a fost norocos, celălalt nu :)

Concluzia: cea mai buna varianta ar fi fost descalţarea + suflecarea pantalonilor.

Bogdan, în apă, fără voia lui:

Am continuat traseul ud, nu mă deranja prea tare atât timp cât mergeam, mai rău era când ne opream şi simţeam frigul:)

 

La finalul traseului, un ceai cald făcut acolo pe loc a fost bine venit.

EcoXtrem au fost foarte organizaţi în tura asta. Deşi eram foarte foarte mulţi s-au descurcat foarte bine, aşa că felicitari !! 

Mi-ar plăcea să mă implic mai mult şi eu în ieşirilea astea, dar cred că îmi trebuie ceva mai multă experienţă mai întâi.
Cel mai tare aspect al traseului a fost traversarea râului pe o coarda pe care o suspendaseră ei deasupra râului. Eu nu voiam să trec pe acolo, până în ultima clipă căutam o metodă alternativă de a traversa râul altcumva, dar de fapt era foarte uşoară traversarea.

Pe finalul traseului , am ajuns într-o poieniţă plină de zăpadă. Prima zăpadă văzută iarna asta. :)

Seara ne-am întors la cabană, unde am avut parte de o supa austeră de care nu m-am atins  apoi ...o sticlă de vin, şi încă una. Eu eram obosit aşa că am adormit rapid. Tre să fac ceva să rezist mai mult seara :))

Ziua următoare s-a făcut rapel de pe unul din podurile de pe Transfăgărăşan, apoi...înapoi la Bucureşti.
Aştept cu entuziasm să cadă mai multă zăpadă, şi să ma bucur de munte iarna!!

Mi-a fost hackuit contul de gmail.

Intrucat mi-a fost spart contul de blogger/gmail, ultimele 2 postari o sa va rog sa le ignorati, nu imi apartin.

Vulcanii Noroiosi - Berca, Buzau

Data: 6 Noiembrie
Participanţi: Iulia, Ioana, Radu , Virgil, eu
Locaţia: Vulcanii Noroioşi


E ceva ciudat cu vremea asta, e cald de câteva săptămâni de parcă ar veni primavăra, aşa că ne-am decis să ieşim un pic din Bucureşti pentru a profita înca de vreme.
După un brain-storming cumplit, care a durat 30 de secunde am venit eu cu ideea să mergem la Vulcanii Noroioşi şi a rămas stabilit aşa :)

Nu eram foarte grăbiţi aşa că am plecat sâmabătă dimineaţa destul de târziu. Întrucât Ioana era la părinţii ei la ţară, undeva la 30 km de Ploieşti , în comuna în care s-a născut Ion Luca Caragiale, am făcut un mic ocol pentru a o lua şi pe ea cu noi după care la drum către Berca, jud. Buzău.

Soare, prieteni şi vreme bună, prea multe nu sunt de spus despre ieşirea asta scurtă.

Vulcanii noroioşi se formează prin ieşirea la suprafaţă a gazelor din pământ, într-o regiune cu sol argilos ce permite formarea acestor vulcani. Fenomenul e interesant, eu mai fusesem aici dar am revenit cu plăcere.

Ioana, nu pune degetul, poate te muşcă:!! ).

Iulia printre dealurile de argilă. :)

Sărituri printre vulcani.

O noua încercare de săritură, fiecare cu dealul lui de data asta:

Singurul incovenient a fost un accident pe dn 1B, între Buzău şi Ploieşti, care ne-a ţinut pe loc mai bine de 2 ore.

Muntii Lotrului - Voineasa

Data: 30-31Octombrie
Participanţi: Cromy, Petre, Dana, Magda, Ciprian si eu
Locaţia: Munţii Lotrului
Traseu efectuat: Saua Lupului, Varful Fratosteanu, Voineasa

O luna aproape de la utima iesire, cantonamentul cu EcoXtrem care inca ma pune pe ganduri si iata s-a ivit o ocazie de a merge din nou la munte. Chiar aveam nevoie de o iesire; Zilele astea scurte, rutina de la munca ma cam istovisera si ma simteam foarte plictisit. Parca era mai fain asta vara cand era lumina si puteai iesi mereu p'afara.

Desi nu am mai reusit sa conving pe nimeni sa vina, ( Ioana, Radu si Bogdan sunt niste suciti :) ) am plecat cu Cromy si prietenii lui cu destinatia Voineasa. Nu am avut timp sa citesc nimic despre locul unde mergem, oricum e acasa intr-un fel asa ca nu eram foarte entuziasmat. M-a convins insa previziunea de vreme frumoasa asa ca vineri am fugit un pic mai devreme de la munca la locul de intalnire. La ora 19 eram deja plecati.
De data asta nu am mai luat eu masina, nu trebuie sa mai conduc asa ca weekendul asta se anunta unul de relaxare.:)
Mic popas in Valcea pentru cumparaturi si apoi din nou la drum. Pe la 11 am ajuns la cabana din Voineasa. Afara era de-a dreptul ger, iar hotelul LOTRU, imens si parasit completa un peisaj sumbru al statiunii.

Ziua1:
Facuseram inca de vineri seara un plan in functie de ce dorea fiecare sa faca. Eu , Petre si Cromy am decis sa facem un mic traseu 'de incalzire' pana la Saua Lupului, iar ceilalti au decis sa ne astepte la cabana urmand ca dupa masa sa facem impreuna un alt traseu.
Toamna:

Scurta incalzire in frigul diminetii, si la drum. Pentru ca nu am avut timp, nu m-am documentat deloc despre traseele de aici, am vazut doar pe Google Earth ca muntii nu sunt foarte inalti asa ca nu imi faceam griji de un traseu dificil.

Petre in iarba inghetata:

Desi aveam o harta si o descriere cam suspecta a traseului,  luata de pe un site, nu am reusit sa gasim marcajul care pur si simplu era inexistent. L-am vazut de 2 ori dupa care a disparut.

Urcus prin padure:

Am inceput urcusul prin valea unui parau, si dupa 30' de mers prin balarii am hotarat ca mergem aiurea, si am inceput sa urcam un versant cam abrupt. Stratul gros de frunze moarte facea urcusul cam dificil, alunecam mereu dar pana la urma am ajuns toti 3 pe coama dealului. Imi placea aerul tare al diminetii, nu mai e cald cum era vara trecuta. Palcuri de iarba inghetata, niste colibe parasite, padurea scuturata de frunze + multe scrijelituri pe copaci datand din 1985 ne dadeau senzatia ca ne-am intors in  timp. :)

Petre si Cromy sus pe Saua Lupului:

De sus de pe Coama Lupului peisajul era fain. In stanga aveam localitatea Ciunget, in departare se vedeau muntii Capatanii (cred ca si Varful Ursu se vede de acolo), iar in dreapta intreaga Voineasa, dominata de hotelul parasit. Eram deja in intarziere asa ca ne-am grabit sperand sa gasim totusi traseul ala care teoretic era prin zona. :)
Mai pe dibuite, mai instinctiv, ne-am afundat in padure pe poteci coborand cu grija prin frunzis si crengi. Desi panta era abrupta, stratul moale si gros de frunze atenua orice cadere, asa ca mi s-a parut coborarea destul de amuzanta. Puteam topai si sari, nu ma durea nimic daca picam :)
Ar fi fost frumos sa mergem pe traseu, sa admiram culorile padurii, dar a fost ok si asa...un mic antrenament si o plimbare un pic mai anevoioasa.

Am ajuns la cabana ceva mai tarziu decat prevazusem, repaus pentru a manca ceva si pentru a ne scutura incaltamintea de frunze si iarba si din nou la drum, de data asta pe versantul nordic. Nu aveam o tinta, de data asta mergeam cat doream, intrucat am plecat tot grupul.

Hotelul Lotru, cel mai mare hotel din Voineasa, acum e doar o ruina parasita:

In drum, am traversat complexul de hoteluri. Totul era parasit, pustiu, parca eram intr-un film de groaza. Singurele fiinte vii din complexul asta imens era cativa cai, mate, 2 catei si noi. Era o atmosfera un pic ciudata acolo, dar totusi era frumos.

Totul era parasit in complexul turistic:

Eu nu ma simteam foarte ok inca din vale, asa ca dupa 30 de minute de mers am decis sa ma intorc, sa iau o pastila ceva si sa incerc sa ma odihnesc. Cred ca oboseala din ultimele saptamani isi facea efectul. Am donat aparatul foto si batul de trekking, si m-am intors catre cabana. Am dat o tura prin complexul parasit, cateva poze si apoi m-am intors.

Hotelul Lotru:

Seara am facut plimbare prin Voineasa, cautand un loc unde sa mancam o ciorba calda. Voineasa e un orasel mic, iar dupa ce apune soarele e aproape pustiu. Cateva blocuri si cateva becuri in centru, cand si cand un om pe strada cu o vaca pe care o aduce de la pasunat. Miros de fum de lemne, un aer rece, noapte ...seamana un pic cu Horezu:)

Ziua2:
S-a dovedit a fi ceva mai eficienta, de data asta chiar am ajuns pe creasta, si de data asta chiar am urmarit bine traseul. :)

Pe traseu:

Am decis sa ajungem pe varful Fratosteanu ( 2053 m ), cel mai inalt dintre muntii din zona. Vremea buna, traseul usor si placut au facut din urcusul de 1h si jumatate unul foarte frumos.

Creasta Fagaras, acoperita de zapada se vede in departare:

De sus, am admirat lacul Vidra, unde ne aduceau ai mei pe mine si pe sora-mea cand eram mici, crestele din jur, iar in departare Muntii Fagaras acoperiti de zapada.

Lacul de acumulare Vidra, cel mai mare de pe raurile interioare:

Ma entuziasma si ma intrista un pic sa revad Fagarasul, imi aducea aminte de drumetia spre Moldoveanu. Oare ar trebui sa cotinui cu EcoXtrem? Oricum, ceea ce am facut in acest weekend este lejer, nu se compara cu ce faceam cand mergeam cu ei.

Cred ca timpul ma va ajuta sa decid ce e mai bine sa fac. Oricum iesirea a fost benefica si relaxanta. Vremea grozava a avut un rol decisiv de data asta.

In loc de final: