Începutul : Munţii Siriu şi vulcanii noroioşi.

Totul a început din dorinta mea de a face si altceva decat munca si iesit în oras. Un sentiment de frustrare, senzatia ca nu e o finalitate in rutina zilnica m-a facut sa vreau la munte. Din pacate, pe prieteni nu i-a atras prea mult ideea, iar o drumetie pe munte de unul singur nu îmi surâde prea tare.

Dupa o încercare nereusita de alaturare la o organizatie de alpinisti, care s-a dovedit o adunare de oameni care vor sa se duca la munte pentru baute, condusi de un tip ce parea prea plin de el i-am convins intr-o duminica pe 3 pretenari sa iesim din minunata capitala care ne-a adunat pe noi, aproape toti bustenarii.

Data: 24 aprilie 2010
Participanti: eu, Virgil, bustenara Ioana si bustenarul Costi
Locatie: Muntii Siriu + Vulcanii noroiosi
Ruta: Bucuresti - Buzau (E85), Buzau - Nehoiu (DN 10).

E prima iesire dintr-un sir pe care eu mi-l doresc cât mai lung; ne propunem sa plecam devreme la 8 sa fim iesiti din oras, avem de mers pe un traseu de cel putin 3 ore pâna la Lacul Vulturilor. Reusim sa iesim din Bucuresti abea la 9 si dupa doar câtiva kilometri, pesiajul se schimba; E85, catre Buzau e un drum bun, întretinut, si ok de parcurs, însa mult prea multe radare.

Dupa ce trecem de Buzau, peisajul se schimba, incep dealuri, case, seamana foarte mult cu acasa, mi se face un pic dor. Ajungem la lacul Siriu, cel mai mare lac de acumulare cu baraj de pamânt din tara. Un popas mic e bine venit pentru poze si relaxare. Eu însa insist sa plecam pentru ca erau pietre care se pravalesc de pe versantul de langa lac. (evident mi-e teama sa nu cada pe masinuta).

De aici începe aventura, îmi spun eu, încercând sa îmi amintesc instructiunile pe care le-am gasit pe net pentru a nimeri pe traseul montan. Cu o seara înainte nu am mai apucat sa ma uit pe harti asa ca am pornit la drum un pic cam nepregatiti. Dupa o bâjbîiala de 30minute, gasim un drum forestier care urca, si desi la intrare scria mare ACCES INTERZIS am pornit pe acest drum sperând ca vom ajunge la lacul Vulturilor.

Începem sa urcam voiosi cu speranta ca sus peisajul va fi minunat. Entuziasmul e vizibil în viteza cu care mergeam.

Traseul pare lejer, urcam voiosi si avem timp si de poze. Ioana e o artista, pozele facute sunt foarte reusite.

Costi se simte în largul lui, parca e in simbioza cu natura, se bucura de izvoarele cu apa si de padure, doar e în mediul lui aici.

Dupa o ora de mers, oboseala isi spune cuvântul, apar primele suspiciuni ca poate nu asta e calea corecta. Poposim des pentru ca panta devine abrupta , iar drumul forestier începe sa dispara.
Cel mai amuzant e Virgil, care în ciuda conditiei fizice nu reuseste sa tina pasul, ramâne în urma si ne tot întreaba de ce ne grabim atât de tare.

Un mic popas în mijlocul padurii.

Drumul disparuse de mult, mergem prin padure pe o poteca ce nu e foarte vizibila. Deja era din ce în ce mai clar ca nu asta e calea, dar tot speram ca urcând înca un pic, padurea sa se termine si sa iesim la golul alpin. Un sentiment lejer de teama ma încerca. Eram foarte alert la toate zgomotele din jur, am stabilit chiar si un plan in caz de atac al unei armate de lupi sau ursi.

Costi vede un cerb, padurea nu se mai termina, foamea începe sa se simta, mai ales în cazul lui Virgil.:)

Hotarâm sa ne oprim, e destul de clar ca nu se termina padurea. Mergem deja de 2 ore si nici un semn de gol alpin. Desi am insitat sa nu mâncam acolo în padure, speriat fiind ca mirosul va atrage niste animalute flamânde, nu am reusit sa îi conving asa ca am luat micul nostru prânz chiar acolo, cu ochii în 4 dupa orice zgomot sau miscare suspecta.

Hotarâm, ca, pentru a nu strica mica noastra iesire de tot, sa mergem la vulcanii noroiosi, era oarecum în drumul nostru la întoarcere si nici unul din noi nu mai fusese acolo. Cu forte proaspete începem sa coborâm.

Desi e mult mai usor ca la urcare, drumul e destul de lung, asa ca mai facem înca o ora jumatate la coborâre. Ioana face din nou câteva poze foarte frumoase.

Virgil, de data asta nu mai e obosit, îi place la coborâre.

În fata peste râul Buzau vedem muntii Penteleu.

Jos, lânga râu, am avut o mica surpriza. Cum coboram noi agale, într-o masina parcata, o fata dadea sa se îmbrace cât mai rapid. Era cu un barbat în masina, probabil aveau si ei chef de ceva actiune si cum nu aveau unde, alesesera padurea, iar noi i-am deranjat :).