Treceți la conținutul principal

Începutul : Munţii Siriu şi vulcanii noroioşi.


Totul a început din dorinta mea de a face si altceva decat munca si iesit în oras. Un sentiment de frustrare, senzatia ca nu e o finalitate in rutina zilnica m-a facut sa vreau la munte. Din pacate, pe prieteni nu i-a atras prea mult ideea, iar o drumetie pe munte de unul singur nu îmi surâde prea tare.

Dupa o încercare nereusita de alaturare la o organizatie de alpinisti, care s-a dovedit o adunare de oameni care vor sa se duca la munte pentru baute, condusi de un tip ce parea prea plin de el i-am convins intr-o duminica pe 3 pretenari sa iesim din minunata capitala care ne-a adunat pe noi, aproape toti bustenarii.

Data: 24 aprilie 2010
Participanti: eu, Virgil, bustenara Ioana si bustenarul Costi
Locatie: Muntii Siriu + Vulcanii noroiosi
Ruta: Bucuresti - Buzau (E85), Buzau - Nehoiu (DN 10).


E prima iesire dintr-un sir pe care eu mi-l doresc cât mai lung; ne propunem sa plecam devreme la 8 sa fim iesiti din oras, avem de mers pe un traseu de cel putin 3 ore pâna la Lacul Vulturilor. Reusim sa iesim din Bucuresti abea la 9 si dupa doar câtiva kilometri, pesiajul se schimba; E85, catre Buzau e un drum bun, întretinut, si ok de parcurs, însa mult prea multe radare.

Dupa ce trecem de Buzau, peisajul se schimba, incep dealuri, case, seamana foarte mult cu acasa, mi se face un pic dor. Ajungem la lacul Siriu, cel mai mare lac de acumulare cu baraj de pamânt din tara. Un popas mic e bine venit pentru poze si relaxare. Eu însa insist sa plecam pentru ca erau pietre care se pravalesc de pe versantul de langa lac. (evident mi-e teama sa nu cada pe masinuta).
De aici începe aventura, îmi spun eu, încercând sa îmi amintesc instructiunile pe care le-am gasit pe net pentru a nimeri pe traseul montan. Cu o seara înainte nu am mai apucat sa ma uit pe harti asa ca am pornit la drum un pic cam nepregatiti. Dupa o bâjbîiala de 30minute, gasim un drum forestier care urca, si desi la intrare scria mare ACCES INTERZIS am pornit pe acest drum sperând ca vom ajunge la lacul Vulturilor.
Începem sa urcam voiosi cu speranta ca sus peisajul va fi minunat. Entuziasmul e vizibil în viteza cu care mergeam.
Traseul pare lejer, urcam voiosi si avem timp si de poze. Ioana e o artista, pozele facute sunt foarte reusite.
Costi se simte în largul lui, parca e in simbioza cu natura, se bucura de izvoarele cu apa si de padure, doar e în mediul lui aici.
Dupa o ora de mers, oboseala isi spune cuvântul, apar primele suspiciuni ca poate nu asta e calea corecta. Poposim des pentru ca panta devine abrupta , iar drumul forestier începe sa dispara.
Cel mai amuzant e Virgil, care în ciuda conditiei fizice nu reuseste sa tina pasul, ramâne în urma si ne tot întreaba de ce ne grabim atât de tare.
Un mic popas în mijlocul padurii.
Drumul disparuse de mult, mergem prin padure pe o poteca ce nu e foarte vizibila. Deja era din ce în ce mai clar ca nu asta e calea, dar tot speram ca urcând înca un pic, padurea sa se termine si sa iesim la golul alpin. Un sentiment lejer de teama ma încerca. Eram foarte alert la toate zgomotele din jur, am stabilit chiar si un plan in caz de atac al unei armate de lupi sau ursi.
Costi vede un cerb, padurea nu se mai termina, foamea începe sa se simta, mai ales în cazul lui Virgil.:)
Hotarâm sa ne oprim, e destul de clar ca nu se termina padurea. Mergem deja de 2 ore si nici un semn de gol alpin. Desi am insitat sa nu mâncam acolo în padure, speriat fiind ca mirosul va atrage niste animalute flamânde, nu am reusit sa îi conving asa ca am luat micul nostru prânz chiar acolo, cu ochii în 4 dupa orice zgomot sau miscare suspecta.
Hotarâm, ca, pentru a nu strica mica noastra iesire de tot, sa mergem la vulcanii noroiosi, era oarecum în drumul nostru la întoarcere si nici unul din noi nu mai fusese acolo. Cu forte proaspete începem sa coborâm.
Desi e mult mai usor ca la urcare, drumul e destul de lung, asa ca mai facem înca o ora jumatate la coborâre. Ioana face din nou câteva poze foarte frumoase.
Virgil, de data asta nu mai e obosit, îi place la coborâre.
În fata peste râul Buzau vedem muntii Penteleu.
Jos, lânga râu, am avut o mica surpriza. Cum coboram noi agale, într-o masina parcata, o fata dadea sa se îmbrace cât mai rapid. Era cu un barbat în masina, probabil aveau si ei chef de ceva actiune si cum nu aveau unde, alesesera padurea, iar noi i-am deranjat :).
Râul Buzau , lânga DN 10 Buzau-Brasov.

Comentarii

  1. Sa nu cada pietre pe masina! =))

    RăspundețiȘtergere
  2. Pai in iunie vrem sa ajungem si noi in Siriu, sa stam la cort sus la Lacul Vulturilor. Ati balaurit-o putin dar e bine ca v-a placut.

    RăspundețiȘtergere
  3. Ce frumos! Acum 2 saptamani am ajuns si eu iar pe la Siriu, dar am fost doar in trecere catre Intorsura Buzaului. Peisajul eram tare frumos. Imi imaginez ca urcusul este si mai si :D

    RăspundețiȘtergere
  4. A fost faina pana la urma plimbarea, dar cred ca daca ajungeam la lac era si mai si!

    RăspundețiȘtergere
  5. E frumoasa zona barajului Siriu...e ciudat cum parcheaza lmea masinile exact in locul in care au cazut stancile pe sosea...

    RăspundețiȘtergere
  6. Vă recomand trasee marcate plus hartă și busolă.

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Munţii Ciucaş - Culmea Gropşoarele

Data : 1 mai 2010 Participanti : eu,Virgil,Bogdan,Radu,Oana,Cipi,Nona,Raluca,Cosmin,Elena Locatie : statiunea Cheia, muntele Rosu, culmea Gropsoarele Ruta : Bucuresti-Ploiesti-Cheia (DN1A - asfalt acceptabil, drum destul de aglomerat) Altitudinea maxima atinsa : Vârful Gropsoarele: 1883m Diferenta nivel : 1883 - 1280 = 603 m Traseu : cabana Muntele Rosu - La Rascruce (marcaj triunghi rosu pe fond alb). Un nou weekend , o noua încercare de a urca pe munte. Pentru ca era 1 mai, a fost mai usor sa ne mobilizam ceva mai multi pentru o iesire, asa ca, sub pretextul unui gratar am pornit catre Cheia, jud. Prahova. Gândul meu era însa sa urc pe munte, si gasisem deja un traseu de o ora si jumatate. Ne-am gândit ca gibonii se vor duce pe valea Prahovei, si ca pe aici va fi liber, însa cei 140 de km dintre Bucuresti si Cheia au fost facuti cu greu. Giboni erau si aici, masinile nu erau însa asa luxoase ca pe centura Ploiestului unde am ramas si noi blocati 15 minute alaturi de stoarfe ieftine

Vârful Moldoveanu - 14 ore de marş prin masivul Făgăraş

Data: 27-29 August Participanţi : ecoXtrem Locaţia: Munţii Făgăraş Traseu efectuat: Complex Sâmbata de sus - Salvamont Sâmbata - Fereastra Mare a Sâmbetei - Valea Rea - Vârful Moldoveanu şi retur :) Se plănuise de ceva vreme ieşirea pe Moldoveanu, în Făgăraş, iar eu îmi doream mult să ajung acolo. Ne-au avertizat că o sa fie dur, că o sa mergem 14 ore aşa că am fost câteva seri la alergat prin Poli, în speranţa că ...fac ceva condiţie fizică. Un pic de dezamăgire când nici Radu, nici Ioana, Costi sau Virgil nu au mai vrut sa vină, dar entuziasmul meu a ramas încă la cote înalte, aşa că vineri dimineaţa, la ora 5.30 eram singurel în Gara de Nord. (nu chiar singurel, ci cu cei de la EcoXtrem, it's a way of saying..). Toata pofta de munte pe care o acumulasem s-a pierdut pe drumul lung către Braşov,în aşteptarea de 2 ore din gara din Braşov, şi în trenul desprins dintr-o ţară africană care ne-a dus din Braşov până în Ucea. Ca să nu stau în gară 2 ore, am dat o tură prin Braş

Weekend în Olanda

Când : 19-20 Octombrie 2013 Participanți : eu, Jose, Alina și Vali Ruta : Bruxelles - Amsterdam - Delft - Gouda - Rotterdam - Bruxelles English version will be added soon! Ziua 1: Vali și Alina au venit din nou în vizită pe la mine (ce bine!) și pentru că Bruxelles e cam mic și au cam văzut tot data trecută, am decis să încercăm puțin Olanda. Deși planul inițial era să ne ”facem de cap în Amsterdam”, am decis că e mai bine să facem un mic tur al Olandei. Așa că sâmbătă dis-de-dimineață demarăm. Nu înainte ca Alina să se plângă că e prea noapte afară ca să deschidă ochii și să coboare din pat! E adevărat, aici suntem mai la nord și soarele răsare mai târziu și apune devreme iarna. Și am pornit la drum. În doar 2 ore suntem deja la Amsterdam. Traseul e foarte simplu: prin Antwerp, Breda și apoi Utrecht tot pe autostrăzi mergem. Nu ne-am putut abține să nu remarcăm cu tristețe că România nu va avea niciodată o astfel de infrastructură: 6 benzi pe sensul de mers, asfalt imp