Data: 4-5 Iunie 2011
Participanti: EcoXtrem
Locatia: Muntii Bucegi
O iesire ce se anunta interesanta, de data asta mergem pe Varful Omu. Ne trezim de dimineata si pornim spre Busteni. Acolo ne intalnim cu restul echipei
care ajunsesera un pic inaintea noastra. Pornim usor la drum in jurul orei 11 pe traseul marcat cu triunghi rosu de la Caminul Alpin catre Malaiesti.
Ne-am strans cativa si de data asta. Suntem 28 de oameni bine coordonati de Loredana si de Vas. Stiam deja ca traseul are vreo 5 – 6 ore de mers asa ca ma inarmasem cu rabdare :).
Traseul prin padure e bine marcat si relativ usor. Iarba verde, aer curat, pasari care cantau intr-una...ce iti poti dori mai mult ? Poate doar un pic de timp sa ramai in urma sa faci o poza sau doua :D In plus vremea era ideala : soare si frumos.
Urmand marcajul, ajungem la Poiana Costilei . Continuam catre Poaiana Izvoarelor. Traversam vai si dealuri, mergem prin padure, imi palce traseul...e frumos pe aici.
Langa Poaiana Izvoarelor facem si primul popas. In stanga noastra avem muntele Costila, la baza caruia decidem sa zabovim 30 de minute.
Pauza e intrerupta de o ploaie care apare din senin de dupa munte. Ne punem pelerine, saci si ce mai aveam pe la noi pentru a ne feri de ploaie si pornim mai departe.
Din pacate de aici incolo ploiaia nu ne-a mai lasat in pace. Cu mici intreruperi ne-a plouat intruna. Noroc ca peisajul era frumos si mai atenua din supararea cauzata de vremea urata.
Ajungem la Pichetul Rosu, traversam zona cu lanturi, si incepem urcusul catre Belvedere. Pacat ca era innorat , nu am vazut nimic frumos la Belvedere.
Ce am remarcat e ca pe drum erau multi turisiti ca si noi care venisera pe munte. In alte masive nu am intalnit asa multi oameni. Probabil fiindca e aproape si e frumos aici in Bucegi
Incet dar sigur, pe la ora 16 am ajuns la destinatie : Cabana Malaiesti. O vedem de departe, e asa cum o vazusem in poze : inconjurata de munti, izolata de tot :)
Pe mine m-a uimit peisajul de aici. Ma tot uitam la muntii de langa cabana si imi imaginam ca asa trebuie sa fie si in Alpi. Imi mai imaginam eu cum ar fi sa locuiesti aici, si sa bei o cafea cu lapte cu peisajul ala pe fundal in fiecare dimineata.
Am ramas pe veranda in timp ce restul se cazau. Nu ma mai saturam de privit peisajul .
Cabana ofera conditii foarte bune, daca ar fi sa compar cu alte cabane montane, aceasta e cu siguranta in top.
Singurul inconveninet e pretul cam mare pt o sticla de Cola, dar ...avand in vedre ca o cara pana in varf de munte e de inteles.
Seara s-a incheiat cu stat la vorba, un test de cunostiinte despre zona in care ne aflam, la care Virgil a iesit castigator, si bonus pentru cei ce doreau : orientare cu busola. Eu am sarit peste proba de orientare, am facut destula...cred ca ma descurc:)
M-am culcat devreme intrucat urma o zi ceva mai dura , trebuia sa urcam pana sus la varful Omu.
Dimineata celei de-a doua zile era exact asa cum imi imaginam ca trebuie sa fie : nici cald nici frig, soarele ce iesea de dupa munit, peisajul acela frumos era tot acolo, numai bun de savurat la o cafea. Pacat ca nu aveam cafeaua. Sa tot locuiesti la cabana asta.
Clasica inviorare, o masa rapida, o poza de grup inainte de plecare si am pornit la drum
Poza de grup:
Am pornit la drum:
Urma sa ajungem de la 1720 m tocmai la 2505 m si asta in 3 ore asa cum sugera indicatorul de traseu.
Pornim incet catre Hornurile Malaiestilor pe banda albastra. Traseul mi s-a parut foarte lejer, dar asta poate din cauza ca mergeam destul de incet astfel incat toata lumea sa se simta ok si sa ajungem la destinatia noastra.
Ziua a inceput bine, cu soare si cer senin, dar asa cum era de asteptat, chiar la baza Hornului Mare, pe unde urma sa urcam norii au coborat si s-a dus vremea frumoasa.
Petice de zapada, capre negre pe stanci, munti....chiar e frumos aici imi tot ziceam eu in gand. Intrucat in horn era multa zapada, Vas, Loredana si Natu au mers inainte pentru a trage niste corzi care sa ne ajute in urcare.
Incet incet, ajutandu-ne unii pe altii unde era nevoie, am urcat intregul Horn Mare al Malaiestilor. Zapada era destul de adanca dar tasata si destul de stabila. Ne-a luat cam o ora sa urcam pana sus cu totii. Abea asteptam sa vad ce se vede de deasupra. Conform hartii pe care o aveam la mine, de sus nu mai e mult pana la Omu.
De sus, peisajul e frumos, dar nu e breath-taking....cred ca ma asteptam la mai mult. Seamana un pic cu Fagaras, parca un pic si cu Retezatul. Oricum vedem si varful Omu, e aproape asa ca pornim la drum.
Din pacate vremea nu mai tine cu noi, e innorat si destul de ceata...nu prea vedem mare lucru. In 20 de minute suntem pe varf.
O mica pauza de masa, o poza de grup la cabana de pe Varful Omu, si pornim la drum. Daca ar fi fost soare si senin sigur ar fi fost mai impresionant, insa asa...parca nu am simtit euforia :)
Desi era in plan sa ajungem si la Babele, am decis sa coborma pe valea Cerbului, direct de la cabana Omu.
Coborasul a fost destul de abrupt si anevoios. Pamantul era umed si alunecam usor, iar pietrele faceau si mai grea coborarea. Desi ne-am straduit sa nu pierdem traseul, intrucat era ceata, am reusit sa devime un pic asa incat la un moment dat ne-am trezit pe o panta abrupta, undeva pe versantul stang al Costilei.
Ploaia a fost desigur nelipsita din peisaj. Din cand in cand mai prindeam un moment in care ceata se ridica si astfel am putut sa ne bucuram de frumusetea muntilor. Aveam in dreapta Costila si in stanga acele Morarului. Capre negre apareau mereu pe creste.
Am decis sa coboram pe panta aceea abrupta, si mi-a placut. Era ca in copilarie cand alergam prin vai cu vecinii mei. In curand am ajuns in zona de padure de conifere asa ca mi-am luat ramas bun de la creste si munti. Drumul prin padure nu e la fel de interesant ca cel de pe stanci .
Traseul de intors e destul de lung si devine plictisitor in zona de padure. Monotonia e alungata doar de peisaje .
Dupa 3-4 ore de mers ajungem la intersectia cu traseul pe care am mers spre Malaiesti, si pornim din nou pe marcaj triunghi rosu catre caminul alpin.
Intrucat cei care aveau tren se grabeau sa nu il piarda, ne-am separate in cateva grupuri. Intr-un final cu totii am ajuns cu bine. Obositi, cu glezen si talpi tabacite, dar cu bine.
La gara / masina fieacare si-a calmat durerea de picioare de dupa ore intregi de mars pe munte, asa cum a putut mai bine.
Participanti: EcoXtrem
Locatia: Muntii Bucegi
O iesire ce se anunta interesanta, de data asta mergem pe Varful Omu. Ne trezim de dimineata si pornim spre Busteni. Acolo ne intalnim cu restul echipei
care ajunsesera un pic inaintea noastra. Pornim usor la drum in jurul orei 11 pe traseul marcat cu triunghi rosu de la Caminul Alpin catre Malaiesti.
Ne-am strans cativa si de data asta. Suntem 28 de oameni bine coordonati de Loredana si de Vas. Stiam deja ca traseul are vreo 5 – 6 ore de mers asa ca ma inarmasem cu rabdare :).
Traseul prin padure e bine marcat si relativ usor. Iarba verde, aer curat, pasari care cantau intr-una...ce iti poti dori mai mult ? Poate doar un pic de timp sa ramai in urma sa faci o poza sau doua :D In plus vremea era ideala : soare si frumos.
Urmand marcajul, ajungem la Poiana Costilei . Continuam catre Poaiana Izvoarelor. Traversam vai si dealuri, mergem prin padure, imi palce traseul...e frumos pe aici.
Langa Poaiana Izvoarelor facem si primul popas. In stanga noastra avem muntele Costila, la baza caruia decidem sa zabovim 30 de minute.
Pauza e intrerupta de o ploaie care apare din senin de dupa munte. Ne punem pelerine, saci si ce mai aveam pe la noi pentru a ne feri de ploaie si pornim mai departe.
Din pacate de aici incolo ploiaia nu ne-a mai lasat in pace. Cu mici intreruperi ne-a plouat intruna. Noroc ca peisajul era frumos si mai atenua din supararea cauzata de vremea urata.
Ajungem la Pichetul Rosu, traversam zona cu lanturi, si incepem urcusul catre Belvedere. Pacat ca era innorat , nu am vazut nimic frumos la Belvedere.
Ce am remarcat e ca pe drum erau multi turisiti ca si noi care venisera pe munte. In alte masive nu am intalnit asa multi oameni. Probabil fiindca e aproape si e frumos aici in Bucegi
Incet dar sigur, pe la ora 16 am ajuns la destinatie : Cabana Malaiesti. O vedem de departe, e asa cum o vazusem in poze : inconjurata de munti, izolata de tot :)
Pe mine m-a uimit peisajul de aici. Ma tot uitam la muntii de langa cabana si imi imaginam ca asa trebuie sa fie si in Alpi. Imi mai imaginam eu cum ar fi sa locuiesti aici, si sa bei o cafea cu lapte cu peisajul ala pe fundal in fiecare dimineata.
Am ramas pe veranda in timp ce restul se cazau. Nu ma mai saturam de privit peisajul .
Cabana ofera conditii foarte bune, daca ar fi sa compar cu alte cabane montane, aceasta e cu siguranta in top.
Singurul inconveninet e pretul cam mare pt o sticla de Cola, dar ...avand in vedre ca o cara pana in varf de munte e de inteles.
Seara s-a incheiat cu stat la vorba, un test de cunostiinte despre zona in care ne aflam, la care Virgil a iesit castigator, si bonus pentru cei ce doreau : orientare cu busola. Eu am sarit peste proba de orientare, am facut destula...cred ca ma descurc:)
M-am culcat devreme intrucat urma o zi ceva mai dura , trebuia sa urcam pana sus la varful Omu.
Dimineata celei de-a doua zile era exact asa cum imi imaginam ca trebuie sa fie : nici cald nici frig, soarele ce iesea de dupa munit, peisajul acela frumos era tot acolo, numai bun de savurat la o cafea. Pacat ca nu aveam cafeaua. Sa tot locuiesti la cabana asta.
Clasica inviorare, o masa rapida, o poza de grup inainte de plecare si am pornit la drum
Am pornit la drum:
Urma sa ajungem de la 1720 m tocmai la 2505 m si asta in 3 ore asa cum sugera indicatorul de traseu.
Pornim incet catre Hornurile Malaiestilor pe banda albastra. Traseul mi s-a parut foarte lejer, dar asta poate din cauza ca mergeam destul de incet astfel incat toata lumea sa se simta ok si sa ajungem la destinatia noastra.
Ziua a inceput bine, cu soare si cer senin, dar asa cum era de asteptat, chiar la baza Hornului Mare, pe unde urma sa urcam norii au coborat si s-a dus vremea frumoasa.
Petice de zapada, capre negre pe stanci, munti....chiar e frumos aici imi tot ziceam eu in gand. Intrucat in horn era multa zapada, Vas, Loredana si Natu au mers inainte pentru a trage niste corzi care sa ne ajute in urcare.
Incet incet, ajutandu-ne unii pe altii unde era nevoie, am urcat intregul Horn Mare al Malaiestilor. Zapada era destul de adanca dar tasata si destul de stabila. Ne-a luat cam o ora sa urcam pana sus cu totii. Abea asteptam sa vad ce se vede de deasupra. Conform hartii pe care o aveam la mine, de sus nu mai e mult pana la Omu.
De sus, peisajul e frumos, dar nu e breath-taking....cred ca ma asteptam la mai mult. Seamana un pic cu Fagaras, parca un pic si cu Retezatul. Oricum vedem si varful Omu, e aproape asa ca pornim la drum.
Din pacate vremea nu mai tine cu noi, e innorat si destul de ceata...nu prea vedem mare lucru. In 20 de minute suntem pe varf.
O mica pauza de masa, o poza de grup la cabana de pe Varful Omu, si pornim la drum. Daca ar fi fost soare si senin sigur ar fi fost mai impresionant, insa asa...parca nu am simtit euforia :)
Desi era in plan sa ajungem si la Babele, am decis sa coborma pe valea Cerbului, direct de la cabana Omu.
Coborasul a fost destul de abrupt si anevoios. Pamantul era umed si alunecam usor, iar pietrele faceau si mai grea coborarea. Desi ne-am straduit sa nu pierdem traseul, intrucat era ceata, am reusit sa devime un pic asa incat la un moment dat ne-am trezit pe o panta abrupta, undeva pe versantul stang al Costilei.
Ploaia a fost desigur nelipsita din peisaj. Din cand in cand mai prindeam un moment in care ceata se ridica si astfel am putut sa ne bucuram de frumusetea muntilor. Aveam in dreapta Costila si in stanga acele Morarului. Capre negre apareau mereu pe creste.
Am decis sa coboram pe panta aceea abrupta, si mi-a placut. Era ca in copilarie cand alergam prin vai cu vecinii mei. In curand am ajuns in zona de padure de conifere asa ca mi-am luat ramas bun de la creste si munti. Drumul prin padure nu e la fel de interesant ca cel de pe stanci .
Traseul de intors e destul de lung si devine plictisitor in zona de padure. Monotonia e alungata doar de peisaje .
Dupa 3-4 ore de mers ajungem la intersectia cu traseul pe care am mers spre Malaiesti, si pornim din nou pe marcaj triunghi rosu catre caminul alpin.
Intrucat cei care aveau tren se grabeau sa nu il piarda, ne-am separate in cateva grupuri. Intr-un final cu totii am ajuns cu bine. Obositi, cu glezen si talpi tabacite, dar cu bine.
La gara / masina fieacare si-a calmat durerea de picioare de dupa ore intregi de mars pe munte, asa cum a putut mai bine.
Hei, ce frumusete de traseu ati facut...mi-am adus aminte de adolescenta...
RăspundețiȘtergere