Treceți la conținutul principal

Piatra Craiului - Cabana Curmătura

Data: 29-30 mai 2010
Participanti: Radu,Virgil,eu si înca 40 de oameni :)
Locatie: Piatra Craiului
Ruta: Bucuresti - Brasov - Zarnesti

Încep acest post prin a felicita echipa EcoXtrem, un grup de tineri pasionati de drumetii pe munte pe care i-am descoperit la plantarea de copaci din parcul tineretului. S-au dovedit seriosi, binevoitori, organizati si prietenosi si ma bucur ca am intrat in clubul lor.

Prima iesire alaturi de cei din clubul EcoXtrem, tinta: muntii Piatra Craiului. Trezirea e crunta (4h jumate), dupa o seara petrecuta la un suc si-o bere (era ziua lui Cosmin). Rucsac greu, am tot încercat sa nu bag multe în el dar la ce sa renunt?? La Finteti?? Si daca imi vine rau p'acolo? La un tricou? Si daca am nevoie de el? Si uite asa am plecat cu ditamai bagaju.

Locul de întâlnire: 'Gara de Nord', la ora 5.15. Dilema mare dilema: Iulia nu vrea sa se scoale ea la ora aia sa ma duca la gara, masina nu o las eu acolo sa fie pângarita de aurolaci, de taxi nu am bani ca îs zgârcit, iau metroul de la ora 5 si risc sa ajung târziu. La metrou am fost surprins sa vad câti oameni erau cu ruccsac în spate, tineri si mai în vârsta, toti merg pe munte. Nice :)

Ajung la gara, nu cunosc pe nimeni, ma urc în tren, nu cunosc pe nimeni. Nu sunt o firea prea sociabila, în sensul ca nu ma bag eu în vorba neîntrebat, dar am descoperit ca oamenii astia din organizatie sunt foarte ok, si desi ma asteptam sa citesc tot drumul, cred ca am citit doar 3 pagini. Lumea era obosita, se dormea, am fi vorbit poate între noi dar nu ne stim. Un baiat cânta de zor la chitara, Dan de la ecoxtrem ne povesteste patanii si apoi încercam sa învatam a face noduri cu cordelina. Drumul dureaza 6 ore (pt un drum Bucuresti - Brasov adica 250 km comentariile sunt de prisos, acesta este CFR).

Un drum de o ora cu autobuzul pâna în Zarnesti, aici ne întâlnim cu cei veniti cu masini, inclusiv Virgil si Radu.


Pornim la drum, aici jos e soare, dar muntele e învaluit în nor si ceata, parca am fi în Lord Of The Rings. Învatam cum se merge vara si iarna pe munte, ce e ala un monom, ce rost au marcajele traseelor.
La început traseul e lejer iar peisajul frumos:

Un om si un bagaj mare: Radu


Dupa un popas începe urcusul; urcam pe Valea Crapaturii. S-a dovedit a fi un pic mai mult decât ma asteptam eu, greutatea bagajului din spate s-a facut rapid resimtita si daca la început aveam chef de poze, dupa o vreme imi trebuiau ambele mâini sa ma agat de pietre asa ca...mai putine poze. :)


Urcam în monom, se urca anevoios pentru ca suntem foarte multi. Mie îmi placea foarte tare, erau stanci în jur, racoarea vaii imi facea bine, totul era ok mai putin ditamai ruccsacul din spatele meu. De ce mi-oi fi luat atâtea?


Nu eram obosit deloc, chiar îmi placea urcarea, doar ca trebuia sa ma opresc mereu când cineva din fata lua o pauza sau se bloca undeva.


Nu prea era timp sa admir peisajul, îmi concentram toata atentia sa pun picioarele unde trebuie si nu cumva sa alunec sau sa pravalesc pietre în vale.


O ploaie marunta a început sa cada. Am scos geaca mea, de ploaie cica, speram sa nu ma ud, dar apa a trecut prin ea si am ajuns la cabana fleasca. Ar fi trebuit sa-mi iau pelerina dar polarul, ruccsacul, batul de treking pe care nici nu l-am luat cu mine au fost destul de scumpe si am amânat achizitia pelerinei pentru data viitoare.



Ploaia a transformat cararea in noroi, peisajul era imposibil de analizat voiam tare mult sa ajungem la cabana. Dupa 5 ore de mers (traseul ar fi trebuit sa fie facut in 3h jumatate teoretic) am ajuns la cabana Curmatura.
Acest peisaj îl putem vedea de la cabana:


Ud si obosit am descoperit la cabana ca toate hainele mele erau fleasca. Apa trecuse si prin ruccsac, asa ca a trebuit sa iau pe mine un tricou umed. Macar era bine ca în camera era cald. Cabana nu ofera cine stie ce conditii si era tare aglomerata, dar una peste alta era ok, si la cât de obosit eram nici nu îmi mai pasa unde pot sa ma întind si eu într-un pat!

Speram sa nu mai facem nimic în seara aceea, dar am fost anuntati ca tre sa iesim afara, sa ne grupam câte 2 in grupuri mixte pentru a face orientarea. Ce este orientarea?? Pai presupune învatarea utilizarii unei busole si a unor instructiuni pentru gasirea unor anumite locuri.

Concret, trainerii ascunsesera niste mesaje în diverse locuri din padure pe care noi trebuia sa le gasim. Timpul era criteriul de departajare. Am facut echipa cu Loredana, dar nu stiu ce s-a întâmplat, noi am ratat un semn, asa ca ne-am întors doar cu 5 din cele 6 posibile.

Câteva poze cu oameni cautând azimutii (asa se numesc aceste semne) prin padure.


Dana si Alin (cei care au câstigat concursul):


Asa arata un azimut:


O alta echipa:


Dupa gasirea azimutilor aveam de urcat un deal, si daca la toate echipele baiatul ajungea primul si apoi venea si fata tragându-si sufletul, în echipa mea Loredana a ajuns prima iar eu abea mai trageam de mine sa urc dealul ala. A iesit totusi bine pâna la urma: am luat locul 3 :D

Ne-am retras în cabana, lume multa, vin fiert, cântece la chitara, atmosfera era foate faina. S-a propus ca fiecare echipa sa prezinte un mic moment artistic, sa mimeze ceva din ziua ce se termina. Scopul era sa fie cât mai amuzant. Eu si Loredana ne-am pregatit înainte pentru a face totul cum trebuie, dar în final ne-am bazat pe spontanietate si am luat locul 2.

Eu eram frânt asa ca nu am stat foarte mult si am mers la culcare. Tough day!

Ziua 2 începe cu înviorarea matinala , foarte bine venita mai ales ca ma durea tare de tot glezna, mic dejun si la drum. Pentru ca a tot plouat s-a renuntat la ideea de a mai urca pe creasta si am început direct coborârea catre prapastiile Zarnestilor.


De aici nu mai am poze pt ca m-a lasat bateria, asa ca pe scurt, coborârea a fost mai nasola ca urcarea. Sa tot fi mers vreo 4 ore catre prapastiile Zarnestilor, prin namol, stanci sau iarba verde. Peisaj superb, pacat ca nu am poze:D.

La Zarnesti ne-au învatat tehnici de catarare, noduri si reguli. As fi vrut sa ma catar dar glezna mea dureroasa a spus un NU hotarât asa ca am amânat cataratul pentru iesirea urmatoare.

Un mic popas in Brasov sa mâncam ceva, si apoi la masina catre casa impreuna cu Radu, Livia si Virgil. Basici pe talpi, genunchi durerosi, oboseala cât cuprinde: SUNT UN PANTOFAR, e clar.
Dar a meritat si a fost frumos!

CONCLUZII:
- tre sa-mi iau bocanci adevarati, desi sunt cam scumpi chiar trebuie.
- pe munte nu se cara mai mult decât ai nevoie, si asta redus la minim.
- pelerina de ploaie e MUST HAVE, si dintr-asta tre sa cumpar.

A fost o iesire faina si abea o astept pe urmatoare din Dobrogea.

P.S. E îngrozitor de cald în Bucuresti, ce bine era la Brasov sau la munte :)




Comentarii

  1. Fineti? Unde e batonul fibrobar?

    RăspundețiȘtergere
  2. oo..era si el...nu plec nicaieri fara el...problema e ca mi-am luat prea multe.

    RăspundețiȘtergere
  3. Si atat?! ;)) Am impresia ca ai omis ceva.

    RăspundețiȘtergere
  4. Doamne, Cata, de ce iti trebuia Finetti in creierii muntilor?? super tare!
    Raluca

    RăspundețiȘtergere
  5. @Raluca: Sa am energie, era prima iesire adevarata, de unde sa stiu ce si cat tre sa imi iau la mine?:)
    @Ioana: SI ATAT DA!

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Weekend în Olanda

Când : 19-20 Octombrie 2013 Participanți : eu, Jose, Alina și Vali Ruta : Bruxelles - Amsterdam - Delft - Gouda - Rotterdam - Bruxelles English version will be added soon! Ziua 1: Vali și Alina au venit din nou în vizită pe la mine (ce bine!) și pentru că Bruxelles e cam mic și au cam văzut tot data trecută, am decis să încercăm puțin Olanda. Deși planul inițial era să ne ”facem de cap în Amsterdam”, am decis că e mai bine să facem un mic tur al Olandei. Așa că sâmbătă dis-de-dimineață demarăm. Nu înainte ca Alina să se plângă că e prea noapte afară ca să deschidă ochii și să coboare din pat! E adevărat, aici suntem mai la nord și soarele răsare mai târziu și apune devreme iarna. Și am pornit la drum. În doar 2 ore suntem deja la Amsterdam. Traseul e foarte simplu: prin Antwerp, Breda și apoi Utrecht tot pe autostrăzi mergem. Nu ne-am putut abține să nu remarcăm cu tristețe că România nu va avea niciodată o astfel de infrastructură: 6 benzi pe sensul de mers, asfalt imp...

Le Botanique on an autumnish day

Since now i have a nice camera to take pics with, I decided to use it and try to spot places in Bruxelles in different moments of the year. First target: Le Botanique. On a cloudy and grey day, one of the many from the rainy Brussles i decided to go there during lunch break. Altough so far it didn't snow in Brussels, the garden seemed a bit dead, a bit asleep. However, i managed to take some nice pictures. In summer the vegetation and the sculpture can create a way better landscape. Botanique used to be the botanic garden of Belgium and also the main orangery. Nowadays it's just a small garden and a concert venue with a coffee bar. It was quite a cold day so not that many people ware in the park.One or 2 beggars, a jogging old man (did I mention that here people in their 50's run a lot and practice sports in their lunch breaks? ). There were quite a few people from the salubrite taking care of the dead plants, cleaning the water, keeping the garden proper and...

Munţii Ciucaş - Culmea Gropşoarele

Data : 1 mai 2010 Participanti : eu,Virgil,Bogdan,Radu,Oana,Cipi,Nona,Raluca,Cosmin,Elena Locatie : statiunea Cheia, muntele Rosu, culmea Gropsoarele Ruta : Bucuresti-Ploiesti-Cheia (DN1A - asfalt acceptabil, drum destul de aglomerat) Altitudinea maxima atinsa : Vârful Gropsoarele: 1883m Diferenta nivel : 1883 - 1280 = 603 m Traseu : cabana Muntele Rosu - La Rascruce (marcaj triunghi rosu pe fond alb). Un nou weekend , o noua încercare de a urca pe munte. Pentru ca era 1 mai, a fost mai usor sa ne mobilizam ceva mai multi pentru o iesire, asa ca, sub pretextul unui gratar am pornit catre Cheia, jud. Prahova. Gândul meu era însa sa urc pe munte, si gasisem deja un traseu de o ora si jumatate. Ne-am gândit ca gibonii se vor duce pe valea Prahovei, si ca pe aici va fi liber, însa cei 140 de km dintre Bucuresti si Cheia au fost facuti cu greu. Giboni erau si aici, masinile nu erau însa asa luxoase ca pe centura Ploiestului unde am ramas si noi blocati 15 minute alaturi de stoarfe ieftine...