Posted by Catalin Sandu | 7 comments

Valea lui Stan - Făgăraş

Data: 26-27 iunie 2010
Participanti: Radu,Virgil,eu, Măda Tomi şi mulţi alţii
Locatie: Valea lui Stan, Făgăraş (baraj Vidraru)
Ruta: Bucureşti - Piteşti - Curtea de Argeş

A trecut ceva vreme de când nu mai fusesem la munte şi pot zice că mi-era dor. După o săptămână plină de muncă a sosit şi seara de vineri, asa că: la făcut bagaje. Pentru că urmam să campăm în aer liber am încercat să-mi organizez rucsacul cât mai bine, şi am reuşit să înghesui un cort, un sac de dormit, câteva haine şi ceva de mâncare, iar rucsacul era mai uşor ca data trecută.

Cu un sac împrumutat, cu cort împrumutat, cu parazapezi împrumutate, la ora 6 sâmbata dimineaţa eram gata de plecare. Am mers cu maşinile până acolo, în total 9 maşini cu destinaţia Valea lui Stan. Pentru că suntem mulţi, şi pentru că e dificil să ne organizam rapid, am plecat din Bucureşti abea pe la 9;

Popas la ieşirea din Piteşti; ciudat nume pt o şaormărie. :D


Un alt popas la ieşirea din Piteşti (cei din board-ul EcoXtrem au trecut pe la Real pt cumpărături), şi apoi punct de întâlnire la Biserica Domnească Sfântul Nicolae din Curtea de Argeş: detalii aici

Pentru că trebuia să îi aşteptăm pe toţi am încins un joc cu mingile de volei şi cu paletele de badminton (ce inspirat am fost să le las în maşina la plecare).



La îndemnul lui Dragoş, am vizitat cu toţii cetatea. Povestea relatată de o doamnă ce ne-a fost ghid era destul de interesantă însa ce m-a impresionat mai mult era dedicarea, implicarea ei în ceea ce spunea, ataşamentul şi respectul pentru domnitorii Ţării Româneşti. Biserica în sine , nefiind renovată era mai mult o ruină însa doamna aceea se încăpăţâna să creadă într-un viitor în care vor fi fonduri şi pentru restaurarea monumentelor culturale.



Am intrat în traseu la 12, Relu l-a convins şi pe Radu să facă traseul deşi era răcit şi voia să aştepte la maşini. Drumul se estima dificil şi lung, tot eram ameninţaţi că vom trece prin apă până la gât aşa că mă resemnasem cu ideea ca voi ieşi ud fleaşcă din traseu.

Înainte de intrarea în traseu:



Traseul s-a dovedit a fi unul genial, mie mi-a placut foarte foarte mult. Din păcate nu este marcat, iar să îl faci de capul tău, fără cineva care să cunoasca zona nu e cea mai buna idee. Dacă la început era destul de lejer, se ajunge la a urca scări destul de dificile, trebuie să fii foarte atent unde pui piciorul pentru a nu aluneca.

O cascadă frumoasă la intrarea în traseu:

Albia râului este destul de largă şi se înaintează destul de uşor:

Primele scări, semn că traseul devine ceva mai dificil:


Albia râului se restrânge încet:

O mică cascadă ce se varsă în lac; peisajul era salbatic iar drumul nu foarte dificil îţi permite să îl admiri. Îmi plăcea răcoarea aerului, apa rece şi vegetaţia.

La scara asta am avut ceva emoţii pentru că mi se agăţase una din hainele de pe rucsac de o bucată de metal, şi nu îmi dădeam seama de ce nu pot urca; până la urmă am desprins haina şi a fost ok. :D
Cam aşa se vedea de pe scară:

Un alt mic lac, un nou pasaj de trecere:


Pentru că eram mulţi stăteam la coadă la aproape orice pasaj mai dificil:

Intrarea în canion. Daca pâna aici reuşisem să fiu cât de cât uscat, de aici am rămas în sandale şi am intrat în apa rece rece. La început era plăcut dar după 30 de secunde simţeam cum îmi taie degetele de la picioare.

Eu acrobatic în încercarea de a ajunge pe malul celălat către finalul traseului:

Reunirea la ieşirea din albia râului:

A urmat un urcuş prin pădure pânâ la drumul forestier ce ne-a dus la barajul Vidraru.
O căsuţă din lemn, aici se pune hrana pentru animale:

Poză de grup la lacul Vidraru:
Barajul Vidraru de pe Argeş (are 166 m înalţime):

Vremea a fost perfectă, tura nu foarte obositoare deşi am mers cam 7 ore. Deşi îmi doresc cât mai multe ture pe creste, deasupra, mi-am dat seama că şi pe văi poate fi foarte fain şi sunt multe astfel de locuri de descoperit.

O seară la foc, mâncare pregatită de Relu şi la somn în cort.
Dimineaţa înviorarea clasică pe malul râului:


Pentru că nu toţi reuşeau să facă simultan exerciţiile, am făcut la genoflexiuni pâna când am reuşit cu toţii să ne sincronizam şi să ne tremure picioarele. :)

Întrucât ploua mărunt s-a decis să se facă rapel de pe unul din podurile de pe Transfăgărăşan.
Mie mi-a fost teamă, îmi era teamă că cu mine se va rupe coarda aia, că nu mă va ţine aşa că am renunţat să fac rapel.
Radu nu a vrut pentru că se lovise în ziua dinainte la mâini iar Mădălinei îi era şi ei teamă. În schimb, Virgil a fost printre primii ce au facut rapel.

Pentru coborâre s-a folosit un dispozitiv numit STOP PETZL; oare când o sa am curajul să fac şi eu asta? :D

Câteva poze cu rapelul:
De aici s-a facut coborârea:


Curajoşi pe coardă:




A fost o ieşire faină, la cât mai multe aşa!

7 comments: